Noica, mathesis si cultura

Noica, mathesis si cultura, Pro saeculum, 5-6, 2019, pp. 96-102, http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/pdf/saeculum137.pdf#page=96

Sursa: http://www.pro-saeculum.ro/arhiva/pdf/saeculum137.pdf#page=96

Cultura e una: dar cum? Cultura e ceea ce creşte pe fundalul vieţii, desigur, dar este ceea ce este tot ce are viaţa mai „generos”¹: Nu este vorba deloc la Noica nici despre „două” fecreaţia exterioară mersului naturii. Faţă de aceasta, culluri de culturi şi nici despre „două” caracteristici ale cultura pare un „exces”. De ce? Deoarece este nu doar turii, de tip geometric sau istoric. (Așa cum nici la Pascal ceva în plus faţă de „conţinutul imediat al vieţii”, ci şi nu există decât un singur spirit omenesc, ce se poate pentru că este un ghem de problematizări, de neodihnă manifesta „geometric” sau „cu finețe” ca modele ale ex- a spiritului manifestată prin semnificarea problemelor cesivului, dar care sunt, în fapt, complementare). pe care le reprezintă lumea şi omul pentru om. Excesul

Cultura este, în fond, ceea ce este anunţat de Noica nu trebuie să fie inutil: nu este nici al trăirilor legate de încă în Mathesis: antiteza simplei vieţuiri, istorice – marprezent, de actual (viaţa istorică), şi nici al falselor elacate de destin, adică de un curs în care obiectivele vieborări de forme, care doar mimează spiritul, grevându-l ţuirii sunt cele care, în ciocnirea lor şi în predominanţa, cu oportuniste imagini ale sollen-ului „natural”.

mereu, a celor puternici sau aşezaţi de întâmplare Iar opoziţia dintre cultura istorică şi cea geometrică („soartă”) în aşa fel încât să poată să şi le impună pe semnifică şi faptul că, dacă omul urcă la nivelul conştiale lor, determină „devenirea pentru devenire”. Ca mainţei de sine şi, deci, a conştiinţei sensurilor pe care le nifestare a artificialităţii, a unei creaţii ne-naturale, culdă vieţii, el nu mai poate coborî decât cu preţul involutura este „geometrică”, adică tocmai artificialitatea în ţiei, a intrării, din nou, în câmpul în care nu raţiunea sa act, ordinea pusă de om în lucruri după propria raţiune conduce. Cei care nu urcă la idee râd de cei care o fac. ce nu re-prezintă defel ipotetica „armonie naturală”, for- Aceştia le par ridicoli². Dar soluţia nu este să rămână la mele construite de el şi ce forţează zbuciumul necuvân- „restul” din afara ideii ci, dimpotrivă, să perseverăm în tător al naturii, transcendenţa către care tinde. Cultura a nu lăsa ca ideea să fie acoperită de viaţa trivială care este „devenire întru devenire”, adică mişcare şi con- e un „rest”. Căci numai ideile deschid lumea lui possumstrucţie în funcţie de sensul/sensurile dat/e date de oapotest: viaţa „naturală” stă sub semnul necesităţii ce îţi meni. Cultura este „devenire întru devenire”, adică viaţă închide cadrul; ideile, însă, sunt cele care permit „toate dată de sensul uman, cultural, pe care îl dă omul. lumile posibile”, inclusiv n alternative de vieţi.

Dacă omul este cel care dă sens vieţii sale – viaţa De ce este cultura geometrică? Poate pentru că nu are sens, omul este cel care construieşte geometria este cea mai evidentă modalitate a matemateleologia –, este important cum are loc aceasta. ticii de a pune ordine în haoticele linii şi figuri ale vieţii. comportament moral ce pune ordine umană în lumea consecințele lor.

înconjurătoare. Mai mult: această schemă trebuie ge- A face este atât de complicat încât trebuie să pregăneralizată³, astfel încât toţi oamenii să poată să lucreze teşti mult facerea. Nu să rămâi în nehotărârea stearpă cu ideea, să vadă lumea prin idee şi să depăşească ira- a măgarului lui Buridan, dar să înţelegi că dacă nu gânţionalul vieţii contingente. Cultura geometrică este deşti, planifici, critici, remediezi alternativele, şi totul prin aceea a creaţiei libere – căci nimic nu este mai liber ca deliberare – cu tine însuţi, căci exprimarea gândirii duce spiritul –, a universalului, esenţa ideii şi, deci, a veşnila autonomia gândurilor care, iată, devin parteneri de ciei. Viaţa „naturală” implică moartea, viaţa spirituală, dialog ce se confruntă cu tine; dar deliberare şi cu ceiîntru idee, înseamnă „veşnicia”⁴. lalţi, căci totul se face întru idee.

Să menţionăm şi elementele aduse de Noica pentru Cultura geometrică nu rămâne, astfel un simplu joc a legitima punctul său de vedere: că, deoarece nu sterp al unor monahi rupţi de lume: în faţa contradicţiilor putem cunoaşte logica istoriei reale, deoarece nu putem din realitate, tradiţional trecute sub tăcere, şi care fac deosebi astăzi un fapt care se va prelungi de altul care binele imposibil, nu trebuie totuşi să vorbim despre imva da pe o linie moartă, deoarece nu putem deosebi posibilitatea de a face bine⁸. Deocamdată, prin punerea adevărul faptelor, mai bine discutăm lumile posibile, deschisă a problemelor: de a comunica – cu sens, cu ideile⁵. Aceste elemente dau seamă de faptul că Noica, rost –, de a-l înţelege pe celălalt şi de a te face înţeles, şi atâţia alţii, nu era/u pregătiţi pentru a avea instrumende a dezvălui fariseismele fabulelor despre om, inclusiv tele judecării vieţii reale. De aceea, se refugiau în idee, despre fantasmele sale care sunt „ca şi cum ar fi cu socotită a fi adversul vieţii. Istorica diviziune socială adevărat”⁹. Şi de a avertiza că trebuie să ne ţinem de între munca fizică şi cea intelectuală a dus la nesocotiri ceea ce conferă demnitate omului: raţiunea sa, puterea reciproce, obtuzităţi şi trădări reciproce. Dar sesizarea raţiunii sale în stare să facă o lume cu duritatea cristafaptului că adevărul omului este cultura – tocmai întrulului care stă, în timp ce istoria curge¹⁰. Lumea ideilor cât numai prin ea se poate stăpâni necesitatea dată de este punctul de sprijin pentru înţelegerea omului. lipsa cea josnică: iar această stăpânire înseamnă, Omul este singur, în sensul că el este singurul având la bază ideea, adică efortul omului de a exprima care dă sens lumii: dacă ar exista un spirit superior lui, ceea ce sondează în aşa fel încât această exprimare omului nu i-ar rămânea decât să tacă¹¹, deoarece întresă dăinuie şi să poată fi transmisă şi folosită şi folosigul sens i-ar fi dat deja. Aşa, el trebuie să se desfătoare şi altora, tuturor, a face (şi nu a vieţui aşa cum ţi şoare, ca demiurg, să se joace, iar cel mai frumos şi s-a menit prin naşterea ta întâmplătoare, fruct al naturii) mare joc este cel de a începe să faci. Dar începi prac- – este doar modalitatea de face primul pas pentru a uni tica, pregătind-o. „Comentariul actului” în care stă cea ideea şi fapta, cultura şi natura. Filosofia lui Noica este mai mare înţelepciune¹² nu este defel doar exprimarea o asemenea modalitate şi dacă îi vedem, şi trebuie să acelui divorţ istoric dintre munca fizică şi cea inteleco facem, limita dată de „vremi”, adică de gândirea asutuală, ci, şi poate mai degrabă, accentuarea responsamată a acestora, atunci trebuie să fim sensibili, şi trebilităţii intelectualilor.

buie să fim, şi la încercarea lui Noica, iscată de Deşi oamenii gândesc „singuri”, trebuie, pentru ca profunde frământări. geometria să acopere cultura istorică, să se multiplice

Cultura geometrică este o cultură critică: tocmai asuaceste singurătăţi ce sunt semnul preocupării pentru repra culturii istorice şi a disciplinei istorice făcută despre flecţie. Omenirea posibilă, şi dezirabilă, este aceea a fenomenele imediate ale trecutului şi prezentului. O oamenilor „jucându-se întru geometrie”¹³.

asemenea disciplină este descriptivă, iar descrierea nu Noica nu oferă o alternativă descărnată şi lipsită de dă mai mult decât o fabulă⁶. Dar tocmai ceea ce se aspasiunea vitalităţii: a vieţui geometric, a promova forcunde în spatele curgerii nesfârşite a istoriei – şi ceea mele gândirii, a încorpora ideile constituie trăirea cea ce nu apare niciodată în disciplina istoriei – este „lumea mai umană şi cea mai plină de febră. De aceea, chiar reală”. Ce este real? Că existenţa istorică este dominată dacă oamenii au trăit prea mult în lumea facticităţii, ei de necesitate nu numai în mare, ci şi în mic: tot ce se trebuie să creeze artificial experienţa vieţii. „Nu putem întâmplă e fără ca oamenii să-şi asume direcţionarea muri aşa. Trebuie să trecem cuiva adevărul nostru”¹⁴. conştientă a lucrurilor potrivit esenţei lor umane⁷, unice, Aşadar, filosoful chiar „lasă la o parte” vieţuirea lipa spiritului (a „geometriei”) versus existenţa marcată de sită de măreţia ridicării la concept, vieţuirea lipsită de perversitatea clipei. Lumea curge, şi oamenii se „petrec” încleştarea judecăţii asupra existenţei, vieţuirea lipsită odată cu ea. Numai prin creaţia conştientă a posibilului de impregnarea creaţiei cu această judecată. Există, ne-natural şi anti-natural pun ei stavilă acestui fără rost așadar, o singură cultură la Noica: şi numai aceasta haos curgător omnipotent. evoluează, în cazna desprinderii de a- şi anti-cultură, Cultura, geometrică – ceea ce înseamnă înalt spirispre forma sa „deplină”. „Cultura istorică” este un răstuală – este controlul, prin idee, a curgerii naturale. Asta puns exterior culturii, ca atare, este răspunsul dat proînseamnă răspundere maximă faţă de propria ta inter-vocărilor simplei vieţuiri şi rămas în palierul simplei venţie în această stare a lucrurilor: faţă de ce faci şi, vieţuiri. Ca urmare, ea nu poate să fie, la Noica, o „dideci, şi faţă de ce nu faci. Dar responsabilitatea este limensiune” a culturii şi pe care filosoful „nu o lasă la o bertate: de a judeca, deci de a face să se manifeste culparte”. Ba chiar o lasă: concretul istoric şi social este cu tura, în mod deliberat, gândindu-ne mereu la urmări. Și totul exterior preocupărilor filosofice ale lui Noica; exemaceasta este filosofia lui Marx: colectivism deoarece in- Și modelul cultural european dividualism, individualism întrucât colectivism.

Ceea ce este cel mai evident la Noica este că el Concepţia lui Noica despre modelul cultural eurogândeşte, este provocat de întreaga istorie a filosofiei pean¹⁵, legată – chiar dacă unii nu vor să o vadă astfel şi este încordat totodată: gânditorii români, relativ târzia – de un mainstream dezorientat al capitalismului naţio-filosofie românească, îi încordează întreaga voinţă de nal al ţărilor „Centru”, „europene” (iar a face parte, chiar a reuşi. Să spună „ceva nou” care este cu putinţă! Noica numai fizic, din Europa însemna – şi înseamnă încă reflectează, leagă, separă, cerne, cu logica şi instrupentru cei care refuză gândirea geometrică savurând mentele filosofiei. În acest moment, asta este cel mai doar clipa dată de oportunismul istoric – a face parte important. Or, a enunţa panseuri lipsite cu totul de predin tabăra celor care dau tonul „cu îndrituire”), care sunt cedenţa reflecţiei – rezultatul fiind, inevitabil, un șir de în curs de a-şi pierde locul privilegiat dar care trebuie platitudini care sunt doar zgomot, și astfel nociv – înlegitimat, este însă mai importantă decât o arată seamnă nu numai un banal exerciţiu al neperformanţei această încadrare ideologică. Înainte de toate, este ce-l aruncă în derizoriu pe Noica, ci a deprecia chiar resemnificativă traducerea problemei sociale în termenii flecţia filosofică: cuvântul nu mai numeşte, ci ascunde culturii. o profundă dezorganizare; fiinţa nu se străvede prin cu- Pus de Noica poate, sau de editori, titlul original al vânt ci rămâne ascunsă: şi nu doar astfel, ci şi urâtă şi cărţii apărute prima dată în limba germană la Kriterion, dispreţuită, biet mijloc pentru eu-l lipsit de măsură. Bucureşti, 1988, De dignitate Europae, (tradusă după Merită să formulăm întrebări fără de care nu există capitolele apărute pe rând în diferite reviste), arată că analiza filosofică: ce este semnificativ în planul filosofiei Noica a aspirat să replice, poate, lui Pico della Miranla modelul cultural nicasian? Care sunt consecinţele, în dola: nu demnitatea omului, ci a culturii este ceea ce acelaşi plan filosofic, al acestui model? Dar interpretaexplică lumea şi îi este motor (care se cere mereu înrea filosofică este, cu necesitate, critică. Or, perspectiva grijit şi ambalat). În caracterizarea etapelor culturale de ditirambică exclude orice critică: Noica a spus aşa şi către Noica, Pico a făcut parte dintr-o perioadă a adjecaşa, şi basta; ba chiar, ceea ce a spus, e „Adevărul” ce tivului, a Renaşterii plină de culoare şi interesată să înpretinde superlativele absolute.

ţeleagă lucrurile prin descoperirea şi numirea calităţilor Există o mare nevoie de exprimare logică: de legare lor. Pico nu putea să vadă decât multifaţetele omului, a ideilor, de legare a lucrurilor, de deducere neabătută indeterminat şi liber să-şi dea propriile trăsături şi ten- a celor ulterioare din primele. Un text ştiinţific – care nu siuni. Dar oare cultura nu putea să fie analizată la fel? doar vrea să demonstreze ceva, dar care vine şi din

Noica a dorit cu ardoare să dea filosofiei româneşti partea unui presupus cunoscător al problemei – trebuie, lucruri axiale, posibile prin momentul care era deja cel cu atât mai mult să fie logic. Dacă o frază nu are legăal conectivelor, ce presupun deja, ca „date”, obiectele, tură directă cu cele spuse înainte, întreaga credibilitate subiecţii, calităţile, poate şi mişcarea tuturor acestora. a textului este zdruncinată.

Şi totuşi, el a fost marcat de orbirea faţă de socialul con- De asemenea, cuvintele mari sunt inadecvate cret ca obiect de reflecţie filosofică. Există, din acest într-un text ştiinţific. Cuvintele mari nu sunt numai expunct de vedere, o legătură Noica-Heidegger. Din tema presiile panegiriste, ci şi frazele pline de concepte arunlargă a acestei legături, aş reţine aici doar un element cate de-a valma. Înainte de toate, concepţia lui Noica de superioritate a ultimului Noica faţă de ultimul Heidegdespre cultură/locul culturii trebuie descrisă clar. Iar ger: până la ultima sa lucrare, Noica a arătat capacitapentru a înţelege că Noica a preţuit cultura, nu este tea de a integra în reflecţie cunoştinţe ştiinţifice: unda, defel nevoie să se facă referire la multe alte lucruri încâmpul, particulele, holismul. depărtate: ci să se explice raţiunea în virtutea căreia

Noica trebuie înţeles ca tot ceea ce au mai bun nu Noica a pus cultura drept loc originar al omului. O asenumai filosofii, ci şi oamenii: nu numai cu dorinţa de a menea explicare, însă, cere depășirea unei cunoașteri şti, ci şi cu aceea de a se autodepăşi, de a continua „naturale” (în formularea lui Noica), descriptive, extepână la ultima suflare mirarea şi, de ce nu?, încântarea rioare raţiunii, adică incapabilă să creeze, în urma defaţă de fiinţă. Am zis bine: nu faţă de existenţă; aceasta monstraţiilor şi privirii de la distanţă, critice, idei; o nu este mereu prilej de încântare. Dar fiinţa, acel potest asemenea explicare refuză incapacitatea de a releva pus în ambianţă de către om – de parcă fiecare, înceridei, deoarece cel mai mare interes al poziției când să o înţeleagă, o şi re-creează, ca un nou Demiurg raționaliste este interesul față de idei. Deci poziția – este mereu ceea ce dă speranţa: este infinitul, inteli-raționalistă nu poate coexista cu neînţelegerea și acogibil totuşi, copleşitor şi totuşi prietenos, ghiocul care te perirea acestei neînțelegeri cu vorbe. Acestea nu mai adăposteşte. au nici un fel de semnificație, deoarece nu au denotat.

Noica a vrut să se apropie de fiinţă. Şi a crezut că o Metafora caracterizării evoluţiei culturii prin părţile poate face excluzând din câmpul reflecţiei socialul. de vorbire/categoriile gramaticale (adjectiv etc.) este vi- Deşi, uneori era cât pe-aici să-l cuprindă şi pe acesta: zualizarea, de către Noica, a morfologiei culturii şi a ti- „mă gândesc la o concluzie ciudată: un adevărat colec-pologiei culturii: şi anume, după principiul, original aici tivism e mai individualist decât cel care îşi zice aşa. Sau şi prelungind preocuparea presocraticilor şi concentrainvers: un adevărat individualism ar trebui să fie colecrea lui Aristotel pe Unu şi Multiplu, raportării oamenilor trebuie explicată. Chiar dacă, aparent, totul e banal, tre- a societăţii. Noica (și înainte, Heidegger) a învinovățit buie explicat de ce-ul, iar acesta nu e banal. În același noua cultură subordonată tehnicii că o asemenea sutimp, explicarea trebuie să fie clară, ca și cum lucrurile bordonare micşora terenul posibilului (doar creaţia teoar fi evidente: dar tocmai evidența trebuie explicată, retică şi artistică fiind constructoare ale acestui teren), după cum explicația filosofică nu este niciodată o înşideoarece tehnica discută mereu în termenii realului, pe ruire de formulări absconse – o înlocuire a explicației care îl circumscrie, pe care ni-l face de la început dezcu asemenea formulări care par intuitive raţiunii „obişvăluit.

nuit cunoscătoare”, persifla Noica – ci o articulare (deci Care a fost semnificaţia criticii de către Noica a trăo logică) a teoriei. Ceea ce înseamnă că – şi numai săturii culturii europene moderne şi contemporane lui dacă teoria este logică – este posibilă criticarea teoriei, (deci, deja, şi postmodernă) de a fi „obsedată” de real? deoarece această criticare este necesară: critica însăşi Dacă această obsesie nu a fost – şi nu a fost – descrisă făcând parte din corpusul unei teorii viabile. În acest din puncte de vedere dincolo de metafore culturale lesens, critica este obiectivă (lumea 3, în formularea lui gate de excesul de tehnicizare şi de asumarea acestui Popper) precum teoria însăși: așadar, chiar dacă și teoexces de către civilizaţie, simpla repudiere a obsesiei ria și critica sunt rezultate ale minților diferite, nu realului nu a fost decât o formă elegantă de manifestare subiectivitățile se duelează. a unei ambiguităţi marcate de conservatorism intelec- Este dreptul oricui să interpreteze? Desigur: dar tual. Căci în modernitate este vorba de continuarea rupnumai cu condiţia să manifeste onestitate faţă de obiecturii dintre cultura de masă şi cea de elită dar, în acelaşi tul interpretat şi, astfel, şi faţă de sine. Ideile te dezvătimp, de tendinţa de apropiere dintre ele, atât pe baza luie oricum: şi atunci, de ce să nu preîntâmpini imagini tehnicii (a primei revoluţii industriale) cât şi a principiilor dezavantajoase şi să nu scrii articole ştiinţifice numai democratice iscate din vâltoarea revoluţiilor burgheze după ce te-ai judecat cu nepărtinire, adică ai judecat re- şi preluate ca mijloace de legitimare a noului establishlaţia dintre tine şi reflecţie? Nu are rost să amintim aici ment.

faptul că interpretarea însăşi este creaţie, deplasarea Este foarte interesant, de asemenea, locul culturii în obiectului într-o altă lumină, deci re-crearea obiectului. atitudinea faţă de timp. Cultura mediază raportul dintre Interpretarea este trădare, ca şi traducerea. Depinde, om şi timp: fiinţa însăşi se dezvăluie în acest raport; însă, despre ce fel de trădare este vorba. adică, prin medierea culturii, se prefac şi timpul şi omul.

Atitudinea eficientă (adică una care valorează ceva) Cultura este artificiu, este tehnică de a vizualiza reafaţă de orice filosofie este una critică. Adică una care litatea în mod uman. Iar tehnica de a vedea, şi exerciţiul pune faţă în faţă semnificaţiile conceptelor folosite de de a vedea uman, construiesc, odată cu demersul veun filosof cu: 1) consecinţele acestor semnificaţii în arderii, omul. De aceea, la Noica, cultura este mereu înalticulaţiile ultime ale filosofiei respective şi 2) cu semnită. Ea îl înalţă pe om. Şi deşi nu toţi sunt înălţaţi/nu toţi ficaţiile conceptelor şi teoriilor ce le implică la şcoli de se lasă înălţaţi, şi nu totdeauna, ea îl pune pe om, deci gândire alternative (toate, văzute şi istoric). Cel mai potenţial pe toţi, sub semnul lui possum/potest.

mare respect faţă de un cercetător – iar filosoful este Dar cum are loc acest proces? Raportul dintre indiun cercetător – este tocmai luarea lui în seamă prin crivizi şi societate este mediat de reguli. Regula (norma tică. Nici chiar momentele omagiale nu trebuie să facă morală, cea juridică, de cunoaştere, artistică) este carabat de la această cerinţă a sporului intelectual ca drul de cultură, ordonatorul, paradigma umană în/întru atare. De aceea, un material în care se descrie „neutru” cultură. Dar oamenii nu se definesc numai pe temeiul ce a spus cutare sau cutare filosof este, dacă este logic principiilor pe care le invocă¹⁷, ci şi prin opoziţia faţă de întocmit, doar o sursă de informare, indirectă dar foarte reguli. Oamenii au preluat, în general, criteriile timpului necesară, despre concepţia filosofului. Interpretarea înlor în raportarea la reguli şi la excepţii¹⁸. Făcându-se o cepe abia după acest moment: atunci când se face critipologie a culturii după raportul dintre regulă şi excepţii tica, deci atunci când interpretul îşi manifestă curajul şi – 1) excepţia contrazice regula, 2) excepţia confirmă recreativitatea ştiinţifică, când expune clar de ce repregula, 3) excepţia lărgeşte regula, 4) excepţia proclamă zentarea sa este nu numai critică ci şi validă. regula rămânând excepţie, 5) excepţia care devine re- Nu este locul aici pentru o discuţie temeinică a filogulă – ar fi fost un spaţiu generos pentru a introduce sofiei culturii la Noica: aceasta însăşi este mult prea „parametrul” social. Nu numai inovaţiile ştiinţifice, artiscomplexă pentru a fi epuizată în discuţia unui articol. tice şi filosofice exemplifică această tipologie, ci şi Dar nu putem omite unele probleme peste care este modul în care a fost văzută atitudinea faţă de raporturile greu să se treacă. de dominaţie-supunere. Dominaţia ca privilegiu al pozi- În primul rând, semnificaţia culturii la Noica. Pentru ţiei sociale este ea o regulă sau o excepţie, şi când? acesta, cultura a fost termenul mediu – între individ şi Opoziţia faţă de dominaţie – dacă este regulă, iar regula societate – asupra căruia s-a focalizat şi a cărui critică este intolerantă faţă de excepţie – a fost ea excepţie, a ţinut loc, la el, criticii sociale. Dar nu este suficient să când şi de ce? Aserţiuni ale lui Noica pot fi folosite penspunem că această critică socială a fost, la Noica şi la tru a pune sub semnul întrebării opoziţia (faţă de domialţi filosofi, piezişă, mediată. Este cazul să vedem şi naţie) socotită excepţie¹⁹: dar desigur un asemenea conţinutul acestei critici: faptul că ea învinovăţea cultura demers este neîntemeiat. Noica a lăsat socialul în „culcare devenise marcată de tehnică, astfel încât ajunsese tura istorică”, şi nu l-a introdus deloc în cultură. altul este predominant. a fi predilecte într-o anumită cultură – în 1), 2), 3), 4) şi

Dar, încă o dată, ce este cultura? Un sistem de va- 5) – doar în urma analizei care, pur şi simplu, înregislori, iar modelul cultural strânge formele întruchipărilor trează manifestările culturale şi le priveşte prin unitatea acestor valori²⁰. Modelul are o structură – adică un mod sintetică a valorilor.

de aşezare a valorilor potrivit raportării lor reciproce – Cultura europeană este, în imaginea lui Noica, un sau, altfel spus, structura este formată din formele de model de cultură deplină, datorită faptului că: a) repremanifestare a valorilor. Structura este activă²¹, iar pentru zintă intersecţia şi comuniunea diferitelor culturi coma o surprinde, filosofia culturii a lui Noica a creat un taponente, adică a diferitelor experienţe culturale ale blou schematic al culturilor. Schema este, fireşte, totcomunităţilor, b) deci nu corespunde unui singur popor deauna inertă, căci reprezintă o fixare a diversităţii după sau unui conglomerat închis, c) nu ignoră lumea, un singur criteriu. Criteriul ales de Noica este raportul d) dezvoltă lumea abstracţiilor²⁵ şi, deci, a capacităţilor dintre diversul de cunoscut şi, pe de altă parte, unitatea raţiunii, dincolo de gândirea „naturală”, creându-se o posibilă a legii²². lume opusă naturii.

Este un criteriu foarte atrăgător, legat de cel care a Noica a construit acest model pe baza unei tipologii, dat tipologia menţionată mai sus: în efortul oamenilor a unei morfologii şi a unei descrieri a culturii, privită ca de a cunoaşte, ei văd în mod diferit acel Unu dezirabil „arhetip al vieţii istorice”²⁶. Demersul său de filosofie a şi acel Multiplu al datului şi pot, privilegiind mai mult pe culturii este mai fructuos decât cred cei care o separă unul decât pe celălalt, să nu le vadă împletirea şi interde cercetarea de ontologie şi teoria cunoaşterii. Şi chiar determinarea, aşa cum nu au putut să vadă nici dialecdacă a exclus socialul din explicaţiile sale. Modelul cultica lege-excepţie. Iar cele cinci feluri de culturi – tural nu este un model al istoriei, ci doar un arhetip al

1) a mentalităţii totemice sau dogmatice (Unul şi reacesteia. Mai concret, un anumit model cultural, cel eupetiţia sa), ropean, este ales de Noica drept arhetip, adică, să fo- 2) a monoteismului curios să introducă lumea în prolosim etimologia acestui cuvânt, un tip de principii priul cadru (Unul şi variaţia sa), originare şi, în acelaşi timp, către care tinde cultura.

3) panteismul şi panlogismul unei singure mari teorii Totuşi, oricât de interesante sunt criteriile pe baza ştiinţifice sau ale unui singur adevăr, manifestat în scâncărora şi-a construit Noica modelul, nu pot încheia fără teierile baroce care, totuşi, nu reprezintă un spor, ci o să exprim îndoieli legate de argumentaţia sa. Un aspect „formă de odihnă a spiritului”²³ (Unul în Multiplu), legat de un simplu cuvânt: europocentrismul nu a con- 4) a politeismului sănătos (apolinic), în care eu-l se stat doar în ignorarea celorlalte culturi de către cultura relevă în goana spre logos-ul care pune ordine în muleuropeană – cum crede Noica²⁷ – ci în raportul de dotiplicitatea care ar fi haotică fără logos, şi în care eu-l şi minaţie (în care cultura era o expresie a puterii/politicii, mulţimea trebuie să se cumpănească reciproc, dar sau, altfel spus, politica/puterea era vehiculul) faţă de până atunci, de la fireasca irumpere a unuia sau altuia acestea.

în conştiinţă se ajunge la hipertrofierea când a unuia Modelul european, ca arhetip, este superior prin cacând a celuilalt (Unul şi Multiplu), racteristicile date de Noica:

5) echilibrarea lor de la început (Unul multiplu) – ce, a) raţionalitatea şi cunoaşterea raţională – mai mult deşi coexistă, unul din jocul eu-logos predomină mereu, decât descrierea efectuată de către raţiunea obişnuit sunt jaloane ale evoluţiei culturii. Modelul culturii eurocunoscătoare, evidenţierea abstractului, a ideii, a iraţiopene este, mereu, acest al cincilea stadiu al culturii. nalului, domesticit astfel –, Unul poate fi şi el a) de sinteză, concentrând mani- b) crearea, astfel, a unei realităţi superioare celei nafestările diverse, şi b) sintetic, ce reprezintă expansiuturale, a unei „supranaturi”²⁸ – în care ceea ce decurge nea: ştiinţa ilustrează ambele modalităţi, de la urmează logic, deci „natural”, din premisele raţionale reprezentările diferite ce converg spre aceeaşi idee la puse în lucru, dar care nu este natură, creativitatea culbig bang-ul care explică naşterea universului şi la subturală a omului mergând dincolo de limitele naturii –, stanţele ce implică, de la început, izotopii lor. Oricum, c) orizontul deschis prin creaţia permanentă şi prin modalităţile unităţii sintetice sunt valorile. înnoirea permanentă. Iar această a treia caracteristică

Tabloul sintetic al culturilor este menit să descrie se poate manifesta, spune Noica, modul în care se structurează valorile, legate între ele şi printr-a patra, d) „o superioară organizare ştiinţifică în diferite feluri sau, cum le consideră Noica a fi în mo- şi tehnică de viaţă”²⁹. Aici s-ar putea avansa câteva îndelul cultural european, autonome. Valorile autonome trebări: nu în ce măsură a patra trăsătură – legată de sunt, totuşi, în acest model european, stilistic unitare. civilizaţie – şi-ar avea locul în modelul cultural (legat ca Modelul însuşi – de lucru, accentuează Noica – este al atare de modul de raportare/cunoaştere a oamenilor la sistemelor formale de valori autonome dar stilistic uniprincipii unitare şi la diversitate), deci este vorba de nitare. veluri diferite ale realităţii culturale (cultura şi civilizaţia);

Aceste sisteme au o morfologie, a modului de mişci de folosirea cuvântului „superioară”: după ce criterii, care a gândirii: de altfel, există o singură morfologie cum? Iar dacă fiecărei culturi îi corespunde propriul său pentru toate culturile, adică a ipostazelor spiritului. Toate nivel de civilizaţie, reiese doar că modelul culturii deaceste ipostaze/tipare/condensări/forme pot fi descrise pline este cel al culturii contemporane lui Noica.

cu ajutorul „ecoului”²⁴ pe care îl lasă aceste ipostaze în Dar atunci ne gândim imediat la 1) faptul că modelul contemporane lui Noica a avut totuşi probleme pe care și nu o creatoare de valori proprii³⁹)? Semnificaţia acesşi el le-a sesizat, criticat şi împotriva cărora a avertizat³⁰. tei afirmaţii pare a fi etnică, deoarece, în fond, doar gre- Deci modelul (cultural european), despre care Noica cii – şi egiptenii, asirienii, chinezii, pe care nu îi spune că este/trebuie să fie, ca idee de lucru, mai sărac aminteşte deloc – au creat a novo. Dar dacă înţelegem decât realitatea³¹, ar putea să fie dat doar de primele că orice cultură este un răspuns la problemele resimţite trei caracteristici. Sau, poate Noica ne provoacă să gânde oameni, atunci orice cultură este originală. Şi în ce dim asupra relaţiilor dintre cultură şi civilizaţie. sens cultura arabă nu este ecumenică? Dacă a opera

Noica insistă asupra discontinuităţii dintre modelele dincolo de realitate – ca matematica – este semnul culculturale şi pune continuitatea culturii în arrière-plan. De turii superioare (a lui Unu multiplu), arabii şi chinezii nu aceea, uneori exagerează în exemplificările sale. A soau făcut asta? Doar cultura europeană este caractericoti drept arhetip cultura cea mai realizată – oarecum zată de primatul valorilor autonome şi de conştiinţa lor? în metodologia lui Marx despre explicarea economiei Ignorarea culturii chineze se conjugă cu o imagine, secapitaliste³² – este una, dar a afirma că grecii nu şi-au lectivă desigur, dar idealizată asupra culturii europene. confruntat limba cu alte limbi, cum a făcut lingvistica eu- Pe de altă parte, şi secolul al XIX-lea şi al XX-lea sunt ropeană³³, sau că nu şi-au trecut mesajul altor popoare, socotite stupide, chiar cutremurător de stupide⁴⁰. Din este alta. Iar cultura europeană şi-a extins valorile pe punct de vedere cultural? Dar acestea sunt secolele tot globul nu numai datorită realizărilor sale superioare, celui mai mare avânt şi al apropierii culturii europene ci şi datorită raporturilor politice, de dominaţie. de modelul său. Dacă pecetea de mai sus este dată din

Sublinierea discontinuităţii culturii – premisă a momotive sociale, atunci este valabilă caracterizarea lui delării – faţă de natură are în vedere aprecierea creati- Noica de către Ion Ianoşi⁴¹, reieşită din observaţia „invităţii permanente, a înnoirii. Modelul cultural deplin nu fuziei de motive ideologice in filosofie”⁴².

se bazează, deci, pe stagnare,pe continuitate. Dar afir- Şi totuşi, nu trebuie să uităm că morfologia, tipologia, maţia că „indienii au demisionat din viaţa istorică de la criteriile sunt ceea ce este important în cartea lui Noica: început”³⁴ este amendabilă. Sigur că un comportament în acest sens, a fost liber să aleagă referirea la filosofie bazat pe un model cultural închis, într-o „bună întâlnire şi artă uneori, iar alteori la ştiinţă, a fost liber să seleccu natura”³⁵, generează stagnare, dar dacă nu se poate teze exemplele. Problema este că aceste exemple sunt vorbi de demisie din viaţa istorică la indieni sau orice alt vulnerabile uneori. Uneori Noica se contrazice chiar popor – istoria însăşi neînvârtindu-se numai în jurul Euîntr-un aspect de conţinut: filosofia greacă s-a constituit ropei –, este extrem de simplist să ignori condiţiile istoîmpotriva mitologiei proprii, în timp ce aceea europeană rice, inclusiv raporturile care au pus India în postură a avut loc în prelungirea creştinismului⁴³. Dar semnul periferică în lumea modernă. culturii este tocmai îndepărtarea de natură, ceea ce în- Deşi motivaţia de a crea modele culturale, deci de a seamnă şi îndepărtarea de primul nivel al cugetării, cel dezavantaja continuitatea culturală, este clară, folosirea mitic: din acest punct de vedere, filosofia greacă e sude către Noica a conceptului de stagnare ridică properioară.

bleme. Ce este stagnarea, potrivit filosofului? Faptul că De asemenea, nu trebuie să omitem critica societăţii o cultură nu mai produce inovaţii. Dar în ce ritm? Şi de consum – evidenţiind diferenţa dintre valoare şi atunci oare cultura europeană occidentală a primelor bun⁴⁴, la fel cum Fromm distingea pe a avea de a fi –, secole creştine, slabă, face parte din modelul cultural critica unilateralizării culturii prin victoria formalismelor european numai prin simplul fapt că are la bază pre- – rămânând să fie realizată „reîntruparea”⁴⁵ lor –, critica zumţiile intelectuale ale creştinismului? Poate fi acest unei comunicări golite de sens, impunând relaţii extemodel exemplificat prin punerea laolaltă a unei perioade rioare, conectare lipsită de solidaritate, în care se made stagnare într-o parte cu alta de avânt din altă parte? nifestă mai degrabă învăluirea muzicii decât a Şi poate fi echivalat Bizanţul cu estul Europei, cu ţările cuvântului⁴⁶, critica societăţii de masă⁴⁷, critica unui române, de exemplu, care „intră în istorie” abia în senivel social în care realizările puse sub semnul comucolul al XIV-lea? Dacă Occidentul primelor secole creşnităţii nu au permis şi regăsirea eu-lui⁴⁸, critica societăţii tine face parte din modelul cultural arhetip, de ce nu ar în care posibilitatea creaţiei, a eu-lui rodnic în număr putea fi socotită şi stagnarea oricărei culturi drept o mare, a fost inerent limitată. Dar, cum am văzut, diavolul etapă în realizarea culturală de excepţie a acelei culse ascunde în detalii. Nihilismele, despre care Noica turi? spune că au fost aduse nu de suferinţă, ci de prea plin⁴⁹, Şi oare o cultură piere numai „dinăuntrul ei”³⁶, sau şi au reflectat totuşi, dincolo de situaţia concretă a corifeica urmare a unor cauze externe, adică inclusiv ca urlor lor, societăţi marcate profund de suferinţă şi lipsă de mare a unor relaţii de putere ale altor societăţi faţă de sens al vieţii. Toate criticile de mai sus efectuate de aceasta? Transpunerea în termenii „culturii” a raportu- Noica şi-au găsit loc tocmai în cadrul filosofiei sale a rilor sociale este, fireşte, un mod de a le eluda³⁷. Dar culturii care a exclus socialul dintre factorii explicativi. toate „scăpările”³⁸ în referinţele concrete menite să de- De aceea,cum aminteam mai sus, nu are rost să citim monstreze idei foarte frumoase le coboară pe acestea. aceste critici în altă cheie decât aceea a autorului. Şi e păcat (deşi, desigur, explicabil). Închei această scurtă notaţie despre modelul cultural

Imaginea concretă a lui Noica este, din păcate, marnicasian spunând că probabil cea mai îndreptăţită aticată de europocentrism (în maniera pe care și Hegel a tudine a noastră este să ridicăm mănuşa aruncată de această lucrare. Nu putem înţelege cât de mare ne este toată intensitatea numai în stadiile cele mai dezvoltate ale responsabilitatea? Doar şi Noica a arătat vina intelec-societăţii…” ³³. Constantin Noica, op. cit., p. 28. ³⁴. Ibidem, tualilor pentru mesajele ambigue care au dus la creşte- p. 31. ³⁵. Ibidem, p. 28. ³⁶. Ibidem, p. 32. ³⁷. Căci nu numai din rea alienării⁵⁰. Numai efortul de a ne depăşi aservirea motive culturale s-au năruit culturile care „n-au ştiut să ne permite să judecăm de la înălţimea autonomiei care braveze determinismul”, ibidem, p. 182. ³⁸. Ibidem, p. 36: permite optimismul. „statele europene sunt «locomotivele istoriei», cum s-a spus”.

La Marx, revoluţiile erau locomotivele istoriei, iar statele ¹. Constantin Noica, Mathesis sau bucuriile simple, europene au fost socotite astfel doar de teoreticienii moderni Bucureşti, Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol II”, marcaţi de europocentrism: cei pentru care superioritatea 1934, p. 18.². Ibidem, p. 24. ³. Ibidem, p. 23. ⁴. Ibidem, p. 30. culturală ar duce la legitimitatea dominaţiei politice. ³⁹. Ibidem, ⁵. Ibidem, p. 37. ⁶. Ibidem, p. 38. ⁷. Ibidem, p. 42. ⁸. Ibidem, p. 66. ⁴⁰. Ibidem, p. 37. ⁴¹. Ion Ianoşi, Constantin Noica, p. 45. ⁹. Ibidem, p. 57. ¹⁰. Ibidem, p. 49. ¹¹. Ibidem, p. 59. Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006, pp. 216-217: ¹². Ibidem, p. 67. ¹³. Ibidem, p. 75. ¹⁴. Ibidem, p. 79. „N-a fost nici democrat, nici liberal. A refuzat egalitatea şi a ¹⁵. Constantin Noica, Modelul cultural european (1986-1987), promovat elitismul. N-a acordat mare valoare libertăţii, în orice București, Humanitas, 1993. ¹⁶. Constantin Noica, Jurnal caz, nu celei reale, mulţumindu-se precumpănitor cu una filosofic (1944), Bucureşti, Humanitas, 1990, p. 58. ideală... Numai de la Idei aştepta el … Noica s-a simţit un ¹⁷. Constantin Noica, Modelul cultural european, p. 12. ¹⁸. De tradiţionalist convins, un antimodern…” ⁴². Ibidem, p. 216. aceea, de exemplu, pedepsirea lui Prometeu de către Zeus a⁴³. Constantin Noica, op. cit., p. 75. ⁴⁴. Ibidem, p. 60. ⁴⁵. Ibidem, fost în ordinea lucrurilor în Antichitatea în care, în mentalitatea p. 169. ⁴⁶. Ibidem, p. 94. ⁴⁷. Ibidem, p. 164. ⁴⁸. Ibidem, p. 152. dominantă, ordinea era asigurată de o orânduială care,⁴⁹. Ibidem, p. 165. ⁵⁰. Ibidem, p. 8.

stricată, genera haosul. Doar în subtextul tragediei lui Eschil, Prometeu înlănţuit, se întrevede revolta faţă de regula socotită nedreaptă, în timp ce Platon, în Protagoras, a tăcut despre subiectul pedepsirii lui Prometeu. Vezi Tudor Vianu, Filosofia culturii, Bucureşti, Editura Publicom, 1944, pp. 249, 258; dar şi Carl Kerényi, Prometheus. Archetypal Image of Human Existence (1959/1963), Translated from the German by Ralph Manheim, Princeton, Princeton University Press (1991), 1997; este interesantă analiza din capitolul VIII The „Prometheus Bound”, unde, la excesul de justiţie din partea lui Zeus (dike, sau justiţia era măsura fixată pentru zei şi oameni, conform căreia oamenii nu puteau ajunge la ceea ce aveau zeii, deci pedeapsa dată de Zeus lui Prometeu ar fi fost în spiritul dreptăţii), Prometeu opune şi el un exces, dragostea pentru oameni; p. 88: „şi dintr-odată devine clar că ordinea de care aparţine această măsură (a lui Zeus) este de blamat datorită suferinţelor lui Prometeu, care nu a făcut nimic mai mult decât sunt constrânşi oamenii să facă… deoarece acţiunile şi suferinţele sale au rezultat din faptul că s-a pus pe el însuşi în poziţia omului, cauza suferinţei sale e injustiţia”.

¹⁹. Constantin Noica, op. cit., p. 19: „adevărurile noastre riscă să se prefacă în inerţia noastră, dacă excepţiile nu le redresează”. ²⁰. Constantin Noica, op. cit., pp. 173, 175.

²¹. Ibidem, p. 52. ²². Ibidem, p. 44. ²³. Ibidem, p. 128. ²⁴. Ibidem, p. 175. 25. Formele simbolice la Ernst Cassirer, sau „Lumea a treia” la Karl Popper. ²⁶. Constantin Noica, op. cit., p. 91.

²⁷. Ibidem, p. 29. ²⁸-29. Ibidem, p. 33. ³⁰. Tehnica actuală este aceea care conectează, dar nu uneşte (p. 9), având şi consecinţe pozitive (crearea unei supracivilizaţii), dar şi negative (crearea unei subculturi totemice) (p. 14) – poziţie în siajul lui Rousseau (în Discours qui a remporté le prix de l’Académie de Dijon; en l’année 1750; sur cette question, imposée par la même Académie: Si le rétablissement des sciences et des arts a contribué a épurer les moeurs, în J.J. Rousseau, Oeuvres complètes, tome I, Paris, Firmin Didot frères, libraires, imprimeurs de l’Institut de France, 1866, pp. 466, 475, 476), dar şi comună, relativ, marilor critici ai tehnicii alienante. ³¹. Constantin Noica, op. cit., p. 39. ³². Karl Marx, Bazele criticii economiei politice (1857), Bucureşti,